FOTO Steliștii s-au antrenat „acasă” la Neșu!** Fostul jucător al roș-albaștrilor a fost prezent la ședința de pregătire

FOTO Steliștii s-au antrenat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajax a început războiul psihologic dinaintea disputei cu Steaua. Nu doar vremea este împotriva formației lui Frank de Boer – roș-albaștrii au fost obligați aseară târziu să părăsească Hoenderloo din cauza faptului că nu ar fi avut un teren la dispoziție pentru antrenamentul de astăzi -, ci și oficialii „lăncierilor”.

Aceștia i-au șicanat pe steliști, cărora le promiseseră că le vor pune la dispoziție un teren de antrenament la ora 14:00, însă i-au anunțat în ultima clipă că gazonul va fi „gata” abia două ore mai târziu. La ora 16:00 povestea s-a repetat, astfel că roș-albaștrii au apelat la Mihăiță Neșu, care a luat legătura cu oficialii lui Utrecht pentru a găsi un teren.

În cele din urmă, considerând că board-ul lui Ajax i-a tratat cu lipsă de respect și grație distanței mici dintre Amsterdam si Utrecht – sunt în jur de 40 de kilometri-, conducerea Stelei a decis să meargă „acasă la Neșu”, unde Reghe a condus antrenamentul, începând cu ora 19:00, chiar pe terenul central.

De notat că în jurul orei 19:30, fostul fundaș stânga al echipei din Ghencea și-a făcut apariția în tribune.

Neșu, pe Amsterdam Arena

Mihăiță Neșu va avea ocazia să își vadă fosta echipă și într-un meci oficial, pe Amsterdam Arena, unde va fi invitatul special al partidei din șaisprezecimile de finală ale Europa League. Invitația a venit din partea clubului gazdă, care îl l-a chemat la meci și pe tatăl lui Mihăiță, Mircea Neșu. Cei doi au fost invitați și la meciul Twente – Steaua, de anul trecut, dar prezent la joc a fost doar Neșu senior. Pentru Mihăiță, un drum Utrecht – Enschede și retur ar fi fost extrem de obositor (160 de kilometri dus, 160 întors).

Mihăiță Neșu este extrem de iubit de steliști. Galeria Stelei a realizat la câteva meciuri mai multe coregrafii prin care îi transmitea mesaje de susținere și de încurajare. Chiar jucătorii Stelei au evoluat într-un meci cu numele fundației lui Neșu pe tricou. De asemenea, fostul fotbalist al Stelei, aflat acum într-un scaun cu rotile, le-a trimis steliștilor o scrisoare deschisă, care a fost citită de crainicul stadionului înainte de meciul cu Ekranas din preliminariile EL. „Vă mulțumesc și plâng” a fost unul dintre mesajele pe care Mihăiță l-a transmis atunci tuturor steliștilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Ungurii, la ani lumină de România. Planul Ungariei devine realitate
Ungurii, la ani lumină de România. Planul Ungariei devine realitate
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×